Îndreptare a imaginii porcului sau Porcul,un animal nobil

    Înainte de a începe să citeşti chestia asta trebuie să menţionez faptul că e în lipsă de idei, şi fiindcă e sesiune(vrajeală, oricum nu mă chinui să învăţ),am dezgropat dintr-un caieţel din liceu o chestie scrisă la caterincă,fiindcă la momentul respectiv mi s-a parut că era  ceva interesant, să fiu un activist al furnizorului nostru de şuncă,slanină ,ceafă…şi alte derivate pentru proteine si grăsimi ce duc la obezitate. Ei bine nu e interesant..e doar la caterincă,nu te complica să înţelegi,nu e nimic de înţeles. De ce postez totuşi aşa ceva ? Fiindcă pot şi fiindcă nu am altceva mai bun de pus acum . Ai fost avertizat.  :D
               O idee cam ciudată, pentru un fenomen şi mai ciudat s-ar putea zice. Însă de cate ori nu am auzit sau am folosit jigniri aduse oamenilor folosindu-ne de numele acestui animal?Porcule, mănânci ca un porc, miroşi ca unul,eşti slinos ca unul,transpiri ca un porc(chiar, porcii transpiră?..nu cred)…etc nu stau să le enumăr pe toate,cu toate ca ar fi fost interesant să ai orgasm precum un porc,nu ştiu dacă e mit sau e pe bune,cică ţine vreo juma de oră(îţi dai seama,sexul dracului ce ar fi atunci). În fine ,dintre toate animalele,acesta pare sa aibă un impact mai mare asupra conştiinţei omului când îi este utilizat numele in diverse forme.Tocmai el, sărmanul porc,un animal ce nu pare să aducă nici un prejudiciu omului,ci dimpotrivă,e sursă de mâncare…evident el se răzbuna post mortem prin cantitatea de grasimi şi toxine ce ne ajunge în sânge după ce îl halim.
               Adesea în mintea noastră, nu apare imaginea porcului sălbatic ci a celui domestic, care o asociem cu mizeria cu nesaţietatea sau lipsa oricărui limite de bun simţ(e animal frate la ce te-ai aştepta? Să ştie codul bunelor maniere?:-|). Singura lui vină pentru tot ceea ce i se atribuie ar fi aceea că  în urmă cu nşpemii de ani, s-au săturat unii bipezi să-l tot vâneze prin padure, au ciordit câţiva godaci,i-au băgat in ţarc si uite aşa au  domesticit ei paroşenia aia numită mistreţ şi i-au zis porc.  Ce i se poate reproşa porcului când se tăvăleşte în propriile excremente,când mănâncă aprope orice i se oferă, iar el in universul lui restrâns,lipsit de posibilitatea de se mişca ajunge să se ingraşe.În locul excrementelor(căcatului) probabil ar fi preferat frunzele si libertatea, însă omul este cel ce i-a modelat universul, cel care l-a constrâns să accepte un mediu mizer pentru o găleată de hrană pe zi,dar uneori ştim prea bine că şi oamenii acceptă  compromisuri,în diverse chestii . Să nu uitam însă ca principalul rol pe care îl are porcul şi l-a avut pentru noi este acela de sursă de hrană. L-am transformat în nenumăratele feluri de preparate, îl creştem industrial luându-i orice urma de animalitate de care îl acuzăm. L-am readus la o simplă  unitate biologică ce asimilează hrana, cu scopul de a fi ulterior ucisă pentru a satisface propriile noastre necesitaţi. În această situaţie cine este animalul, omul sau porcul ?
                     E posibil ca asocierile atât de dese cu acest animal, sa fie puse pe seama numeroaselor descoperiri in genetică si decriptare genomului uman, în urma cărora s-au descoperit numeroase asemănari între cel al omului si evident, cel al porcului. Dar mă îndoiesc teribil că aceasta ar fi explicaţia.
         Dealungul istoriei porcul a fost vânat,domesticit, şi ucis iar numele sau a fost folosit  pentru  a batjocori alţi semeni hommo sapiens de ai noştri.
    Câţi dintre noi ştiu oare ,faptul că porcul are o inteligenţă  şi un simţ olfactiv mult mai dezvoltat decât al câinelui.Tocmai de aceea in unele zone ale Franţei porcul e preferat câinelui pentru detectarea aşa numitelor ’’diamante negre’’(trufe=ciuperci al drecu’ de scumpe,si nici macar nu sunt halucinogene) , şi tot datorita  simţului său olfactiv e folosit în unele aeroporturi pentru detectarea drogurilor,deci poate fi dresat, poate fi animal de casa,dar nu toarce, nu latra si nu cred că îl poţi tine in braţe. Prea multe lucruri urâte sunt puse pe imaginea unui animal care nu are nici o vină pentru felul in care arată si se comportă. John Stuart Mill(nu ştiu cine e,dar zice bine el acolo)  afirma intr-una din lucrările sale ca :’’ E mai bine sa fii o fiinţă umană nesatisfacută, decat un porc satisfacut’’. Trecând peste substratul afirmaţiei de mai sus, aş vrea să intreb,ce satisfacţie poate avea un porc? Închis într-un spaţiu care e uneori doar două ori mai mare cât el şi hrănit la intervale fixe,ce satisfacţie poate avea o creatură  a cărui animalitate s-a redus la un reflex, acela de a se hrăni .Prea mult timp  diferite manifestări ale omului au fost puse in comparaţie cu acest animal.
         Personal cred că omul ar trebui să-şi admită propria animalitate şi comportamentele ieşite din normele bunului simţ ca fiind parte integrantă a naturii umane, nu doar o reminscenţă de care ne ruşinăm şi facem constant paralele cu un animal care de fapt e în natura lui să fie aşa cum e,lăsa-ţi porcul în pace. Aşa suntem noi,unii diamante neşlefuite alţii carbuni negri care vor arde, dar niciodată nu vor străluci în lumina caldă a soarelui.
                                                                     

                                                                         Cu stimă şi respect,
                                                                             al tău George V

Stresiune

         În viaţa oricărui student apare inevitabil,de cel putin două ori pe an o perioadă magică denumită generic: sesiune. Este acea periodă in care dracuşorul, dintr-un banc devenit destul de celebru printre studenţi, vine cu găleata plină de ţepe,gata să le infigă in locul ce nu vede lumina soarelui prea des (în cur,mai pe româneşte). Semnificaţia acestui banc nu e nimic altceva decât o reflecţie a realităţii, pe care o cunoaştem toţi,sentimentul acela că trebuie să plătim pentru ’’păcatele’’ săvârşite dealungul semestrului. Practic trebuie să demonstrezi că tu eşti un izvor de cunoştinţe al domeniului în care studiezi, şi cum alfel poţi demonstra acest lucru decât prin promovarea tuturor examenelor, cu o notă preferabil peste 7 asta dacă ţii la medie si vrei să nu ai comentarii de la ’’sponsori’’(părinţii tăi dragi,cărora nu ai vrea sa le înşeli încrederea nepromovând).

          Până aici totul pare extrem de simplu, in teorie,lucrurile fiind însă ceva mai complicate în realitate. Adică îţi înveţi grijuliu fiecare curs la care ai participat şi eşti senzaţional în aplicarea teoriei la seminarii si laboratoare, zi de zi , săptămână de săptămână întreg semestrul până ajungi să excelezi la fiecare materie in parte, asta fiindcă tu eşti un fel de semizeu al învăţăturii. Nimic prea complicat, chiar nu are importanţă faptul că la majoritatea cursurilor nu ai prea fost,deoarece erau mult prea de dimineaţă, iar faza cu trezirea asta devreme ţi-a cam consumat juma’ din viaţa ta de elev incepând cu clasa I până în clasa a XII-a. Şi încă îţi va consuma o bună parte din restul vieţii, după terminarea facultăţii(asta dacă  paradoxal o vei termina si vei rămâne cu ceva cunoştinţe in cap) când va trebui eventual să ai şi tu job ca restul lumii.Aşa că de ce să nu-ţi oferi un mic rasfăţ,dormind  o oră sau două in plus faţă de restul lumii, cursuri oricum se găsesc, fie xeroxate de la oameni ceva mai conştiincioşi ca tine, fie un pdf, fie un powerpoint, voinţă si dorinţă de studiu să fie, in rest nimic nu e imposibil. Cu laboratoarele şi seminariile nu pare să fie vreo problemă prea mare, aici te mai descurci, mai faci un exerciţiu, te mai bagi in seamă cu profa,arătându-te interesat de ce predă ea acolo(asta ca să te vadă că ai mai trecut pe la ore, si poate ţine minte şi cum te cheamă,poate Doamne ajută, un punct in plus acolo).În cele din urmă per total, cu prezenţe, cu o temă mai mult sau mai puţin facută, un proiect încropit cu o seara înainte de predare, se pare că in mod miraculos aproape vei intra in examen. Iar de aici lucrurile încep să ia o turnură destul de bizară. Mai ai 6 zile până la examen.Timp destul pentru a pune burta pe carte şi să asimilezi cantităţi de informaţie pe care in mod normal un alt om le asimilează intr-un semestru,dar după cum am mai zis,eşti un semizeu al învăţăturii şi chiar crezi că vei reuşi.Îţi faci un plan de bătaie bine pus la punct incepând cu ora trezirii, orele de studiu,ora de pauză, din nou orele de învăţat...şi până la ora culcării...un plan infailibil,dar in care nu te iei ca variabilă pe tine, si caracterul tău , ce te-a împiedicat tot semestrul să faci ce trebuie.Vine ziua cu pricina(de invăţat),evident te trezeşti pe la 12:00 până te ridici din pat, mergi la baie,până mănânci se face ora 14:00 te bagi la un film, mai joci un joc tampit pe net,doar e timp ce dracu’...faci orice altceva afară de învăţat, curat, ordine in dulap, prin foi si cursuri...orice..numai de invăţat nu te apuci, si trece o zi ,două...până la ce dinaintea examenului...când din disperare te apuci de ’’învăţat’’, si te chinui si nu înţelegi nici una din definiţii, sau formulele interminabile cu şerpişori,scheme şi alte vrăjeli de genul...dintr-un act necesitate, te apuci de clasica fiţuică,sau te bazezi pe orice alta metodă de copiat, nu le spun fiindcă le ştii şi tu probabil...şi sunt atât de muuuuuulte!!!! În cele din urmă extenuat, te culci, sperând că prin graţie divină vei promova examenul de Nuştiuologie, sau ce alte materii mai faci tu pe acolo.

         Personal mă încadrez într-o anumită masură în cele expuse mai sus,nu total, dar in cele din urmă fiecare se regăseşte in cel puţin una din situaţiile de mai sus,dacă nu toate. Restul care chiar învăţaţi, respectele mele,şi sper ca veţi rămâne prin ţară, după facultate , să ne fiţi şefi,e nevoie şi de oameni harnici.

         În final un mic clip(probabil îl ştii), care redă tot ceea ce am scris eu mai sus, dar ceva mai amuzant,partea importanta e de pe la minutul 8:10.Vizionare placută.Eu mă duc să învăţ. :P

                                               Cu stimă şi respect,
                                                  al tău George V.

              

Confesiuni in receptor

                  
       Zilele trecute,am trecut printr-o experienţă destul de bizară,aş putea spune cel puţin din punctul meu de vedere. Mă refer la faptul că o bună prietenă mi-a cerut să o sun. La început credeam ca are chef de stat la vorba aşa cum stăteam de obicei,vorbind ore intregi despre mai nimic. Doar că de data asta, a trebuit să o aud plângând şi suspinând,îmi dădusem seama că e ceva destul de naşpa, şi că brusc, trebuia să mă transform într-un fel de terapeut,să-i răspund strigătului ei de ajutor. Plângea din cauză că a fost rănită, din amor, şi că încrederea i-a fost trădată(story as old as the world), iar din marturisirea ei, şi spre socul meu, era cam prima dată când chiar a simţit ceva cu adevărat pentru o persoană de sex opus, cu atât mai mare durerea trădării. Şi într-o astfel de situaţie,eu ce puteam să spun,o chestiune prin care mai toţi trecem la un anumit moment dat, dar despre care eu însumi, nu ştiam prea mare lucru, ce puteam spune pentru a-i fi alături, pentru a-mi arăta empatia? Cam asta era marea mea dilema,în timp ce ea statea şi dădea la şoricei la celălat capăt al "firului"..eu ce ar fi trebuit să spun ?!! Pe de o parte eram bucuros că cineva îmi ofera o aşa mare încredere, să mi se arate în cel mai vulnerabil moment, pe de altă un pic temător, fiindcă trebuia să-mi joc bine rolul de confesor, şi să o readuc pe linia de plutire măcar, pentru moment.
      Noi oamenii, în disperarea noastră de a nu fi singuri, ajungem atât de des să confundăm sentimentul acesta, aproape divin să-i zicem, de iubire cu o banală atracţie şi compatibilitate, şi un comfort psihic adus de o persoana de sex opus (am redus mult mult definitia asta a iubirii,mai mult din motive de timp, fiindca este ceva ce bântuie omenirea de mult timp şi despre care s-a scris pictat...ahhhh mă opresc aici pentru moment) încât în momentul în care chimia dispare, apare matematica cu problemele ei cu tot, cu dezamăgirea că iubirea nu există şi că nu mai credem în ea şi că urâm toata lumea şi că bla bla bla...când de fapt există posibilitatea să nu fi trăit sentimentul autentic ci doar ceva similar. Tocmai de aceea cred că în momentul în care nu găseşti acel ceva care-l cauţi...eşti cam îndreptăţit să renunţi şi să porneşti în căutarea celui autentic până când în cele din urmă îl găseşti(sau nu şi te mulţumeşti cu ce ai găsit). Aşaaaa... revenind acum la povestioară. Printre bocete şi alte suspine, ce am înţeles eu din spusele acestei fete a fost(mai pe scurt zis) ca începuse sa ţină destul de mult la el şi că simţea că e ceva diferit faţă de ceilalţi. Dar evident, că orice poveste ce pare a fi prea frumoasă pentru a fi adevărată, acest "cavaler în armură strălucitoare" a decis el aşa că nu mai există chimie, şi uite aşa au început să apară problemele. Adevarata problemă însa nu a fost despărţirea în sine, ci cuvintele spuse pentru a o ţine pe ea la depărtare... şi anume :" nu ai însemnat nimic, nu a fost cum credeam ca va fi". Ta da da daaaaaaam.... şi uite aşa se ucide visul şi speranţa de a fi fericită a unui suflet rătăcit. Ar fi fost suficient să tacă, şi să zică că nu mai vrea...dar a trebuit să arunce şi ceva tăios la mijloc, ca şi cum nu ar fi fost suficient. Şi uite asa am ajuns eu timp de vreo doua ore, să încerc să îndrept ceva ce altul a stricat... eu care sincer, nu am experienţă aşa mare în domeniul acesta al relaţiilor, iar cele puţine care au fost, poate că m-au pus în anumite situaţii mai mult sau mai puţin plăcute,dar nu în gradul în care să mă mutileze, şi de pe urma lor să devin un guru al dragostei. Majoritatea sfaturilor mele au fost din categoria "ascultă ce zice popa, nu ce face popa"... a trebuit să mă dedublez, şi să las micile mele conflicte interioare, şi să o calmez pe ea.
     Cel mai bizar mi s-a părut că am şi reusit să o calmez, doar prin faptul că am fost acolo, şi a avut cu cine să vorbească, nu neapărat ca aş fi avut eu nişte tehnici de consiliere extraordinare. Am fost oarecum un pic mândru de mine, dar pe de altă parte cu cât analizam şi încercam să o consolez pe ea, mi-am dat seama ca ceea considerasem eu odata răni, erau o nimica toată, nişte tăieturi în hârtie iar lucrurile cu adevărat rele nici măcar nu şi-au arătat colţii. Fără să vreau mi-am oferit nişte răspunsuri ce le căutam de mult timp, aşa mi-am dat seama cât de relativ e totul, şi cât de imatur am fost, poate că mai sunt, dar mă tratez :P .
      Cred că iubirea există, dar nu e la îndemana tuturor muritorilor.(dar despre asta, voi scrie in alta pagină din Cronica gândului rătăcitor).

                             Cu stimă şi respect,dragă cititorule,
                                              al tău G.V.

Gata si vacanta,

             
                  Iata-ma din nou pe meleagurile vechii cetati Tomis, Constanta mai pe romaneste. A fost buna si leneveala de pe acasa, in ciuda faptului ca a fost cam plictisitor, dar macar pot spune ca am venit mai relaxat si cu ceva mai multa energie. De acum din nou la facultate, cat a mai ramas si din semestrul acesta, ca deja a inceput sa cam aiba  o mireasma de colocvii iar mult asteptata stresiune 
nu e prea departe. Poate ar trebui sa tratez cu mult mai multa seriozitate perioada aceasta,insa stiu prea bine ca nu am stat degeaba pana acum, si ca voi trece cu bine si peste sesiunea ce se apropie. Mi se pare incredibil cat de repede pare sa treaca timpul, parca ieri eram inca pe la inceputul clasei a 9-a ...dar partea asta cu timpul,unul din subiectele mele preferate de batut campii(alaturi de science-fiction, si science), o voi aborda cu o alta ocazie cand am sa fiu ceva mai fresh. Acum ma retrag la "Hotel plapumioara", maine am laboratoare de dimineata asa ca ma simt nevoit sa ma retrag.              
                 Am facut aceasta intrare mai mult ca sa ma mentin in priza, sa-mi reamintesc,ca trebuie sa-mi las o parte din ganduri si prin spatiul virtual, nu doar in vidul ce-l numesc minte :p.
  
                                                                                                  Cu stima si respect,draga cititorule
                                                                                                                       Al tau G.V.

O zi specială

                    
                 Astăzi e ziua de naştere a unei persoane ce-mi este(şi mie) foarte dragă. Aş dori şi pe această cale să-i urez "La mulţi şi fericiţi ani!!!",chiar dacă i-am trimis şi un mesaj azi noapte,dar această postare îi este mai mult dedicată ei, deorece sper că într-o zi, va citi şi ea aceste rânduri. Nu am mai vorbit de mult cu ea...şi recunosc că port o mare parte din vina pentru acest fapt. Dar motivul pentru care nu am comunicat mai des,a fost în principal acela că nu prea mai aveam despre ce, majoritatea conversaţiilor rezumându-se la ceva gen "bună ..ce mai faci?" "bine...tu?",urmată de câteva schimburi de noutăţi,mai noi sau mai vechi(din partea mea,eu nu prea aveam nimic nou de spus),urmată de câteva momente de "akwerd silence" pentru ca scurta conversaţie să se încheie  mai mult sau mai puţin brusc ca şi cum aş fi spus"mă cheamă mama să bat covorul". Cam acesta ar fi motivul pentru care am redus numărul de conversaţii spre deloc,scopul comunicării, respectiv acela de a face schimb de informaţii,nu prea mai era îndeplinit. Dar..cu riscul de parea rău... dacă ar fi simţit ea nevoia să-mi spună ceva, să-mi aducă la cunostinţă vreo noutate, ar fi putut să o facă oricând, prin orice mijloc ce-l avea la dispoziţie, aş fi fost dispus oricând să o ascult. Iar în condiţiile date orice legătură, a început să se întrerupă, încet, dar sigur, fără vreun conflict, fără vreo replică tăioasă, în linişte, la fel cum după un apus liniştit vine noaptea,şi nu se mai vede nimic,nu se mai aud decat ecouri ale zilei ce a trecut, iar totul cade într-un somn adânc.
                De aceea am ajuns la concluzia ca eu nu mai prezint vreun interes,nu sunt o sursă importantă de informaţii, şi chiar de aş fi fost, vorbele mele de aici,nu ar fi putut să o ajute pe ea, acolo. Fiindcă până acum am înţeles şi eu un lucru, faptele sunt mai importante decât vorbele,iar prin fapte eu nu aş avea cum să-i fiu de folos,prin simplul fapt că ar trebui să fiu prezent fizic pentru aşa ceva. Până acum s-a descurcat  destul de bine,a avut şi prietenii de acolo alături. Cu atât mai mult nu văd prezenţa mea, în orizontul ei de atenţie, ca o necesitate vitală, s-a descurcat singură, se va descurca de minune şi în continuare fără subsemnatul. Ceea ce urmează să fac mai mult ca sigur îmi va aduce dispreţul ei(dar sper ca va citi cândva,şi va înţelege),însă chiar şi aşa mă voi simţi onorat pentru ca însemn ceva din moment ce mă dispreţuieşte(e o gândire cam defectuoasă,dar îmi asum riscul). Decizia mea nu este decât...să-i zicem un document scris a unui fel de acord nonverbal,ce a luat naştere din cauzele ce le-am prezentat mai sus, eu îl voi semna oficial,dar voi considera ca şi ea a semnat,neoficial. La ce se referă această decizie? Ei bine,începand cu aceste momente eu voi înceta să mai apar pe "radarul" ei,atât real cât şi virtual, iar ea va face acelaşi lucru, prin intervenţia mea bineînţeles...va deveni oficial,ceea ce este si acum, o amintire( extrem de placută,şi de neuitat, recunosc din tot sufletul meu mic şi negru), iar eu la fel, o amintire.
               În momentul de faţă consider că e cea mai bună decizie,atât pentru mine,cât şi pentru ea...deoarece nu cred ca va duce lipsa unui obsedat în minus, şi  în plus,are la cine să se gândească acum. Gestul acesta nu este unul izvorât din ură sau vreun alt sentiment negativ,nu vreau să fiu prost înţeles,cel puţin pentru mine,este necesar, sper de prea mult timp. Aş dori să mai menţionez că nu va fi un "radio silence" total..din când în când,cu ocazii speciale, poate voi da un mic semn..dar nimic mai mult.
                   Cred că în sfârşit e timpul să merg şi eu mai departe şi să pot spune şi eu aceste cuvinte: RĂMAS BUN. :(

                                                                                                                    Cu drag,
                                                                                                                           al tău G.V.


        P.S.       Până vei citi aceste rânduri, va fi trecut destul timp zic eu. Un timp în care se vor schimba multe sau totul va rămâne la fel,un timp în care probabil mă mai coc şi eu la minte...până la alte veşti/situaţii, în momentul de faţă eu sunt pentru tine, prea dăunător.                                                                                                                                                                                                                     
pup :*

Scriu si in 2011

                E doar inca o  seara ca multe altele din aceasta perioada,cand incep sa-mi exprim gandurile confesorului meu virtual, denumit drept blog, sau jurnal virtual cum vrei sa-i spui(am avut si din ala care scriai pe hartie,dar la un anumit moment dat,devenise ca nepractic, plus ca timpul,cheful si locatia denumita camin studentesc nu prea ma ajutau,asa ca am renuntat la el [fac paranteze destul de lungi,stiu obicei vechi, si prost,voi incerca sa renunt la el ]),vorbind practic la pereti virtuali, unde vorbele, gandurile se transforma in biti,bytes care la randul lor sunt transformati aproape magic in simboluri grafice denumite litere care se ordoneaza in cuvinte,si cand dau acolo "publicati postare",se stocheaza informatia pe un server unde am io cont acolo siea ia, si cand da lumea click vede ce am scris pe un perete cu stelute acolo. Acum ca ai facut o mica incursiune in tehnologia informatiei, hai sa discutam si despre altele, cum ar fi noaptea de Revelion. La capitolul acesta voi incerca sa fiu cat se poate de succint: am fost, am baut ,am dansat cu restu lumii de acolo(ca sa nu inghetam, nu ca am fi fost toti asi ai dansului,a fost un fel de zbenguiala), si am mai baut pana am ramas la propriu cam ultimii de pe acolo si au venit doi nenea politisti comunitari, sa ne intrebe ce cautam noi la ora 2 ,de revelion in piata :-| (faza a facut toata seara,era hilar tipic romanesc,exces de zel asa), plus ca  inceput sa ma intrebe (ca eram un pic suspect asa, cu fes si gluga in cap, si o fatza excesiv de vesela, si un pahar de plastic in mana si sticla de sampanie la picioare) "ce bei acolo?!" iar eu raspund nonsalant si inocent"suc de mere" moment in care toata gasca izbucneste in ras, iar amaratul ma intreaba dak imi bat joc de el, mai zice ceva care nu am retinut si pleaca. Si cam atat...a fost frumos si fara cheltuiala prea mare, plus ca after-party-u de aseara a fost superb,ce mai. Si uite asa am intrat eu in 2011..vesel !

                 Dar postarea asta nu am facut-o  ca sa vada lumea ce si cum am facut eu acum 2 nopti, e prea banal, si asa au facut multe lumi probabil. Mai degraba am inceput sa scriu gandindu-ma de ce oare in momentul in care incercam in mod constient sa ignoram, ingropam ceva,o emotie,amintire,sentiment,persoana...aceastea apar in subconstient,si se manifesta incercand sa iasa la suprafata, de cateva ori mai puternic ca intensitate a trairii. De obicei apar cand te astepti mai putin,si referitor la lucruri care incerci sa le ignori insistent,sau te surprind prin faptul ca nu au nici o legatura cu ceea ce faci in momentul acela. Am generalizat acum,dar astfel de chestii cred ca ni se aplica la fiecare in parte.Nu sunt psiholog sa fac o analiza mai complexa,privind motivele pentru care apar...dar stiu insa ca astfel de conflicte intre ce doua laturi ale psihicului uman, respectiv constient si subconstient nu sunt totdeauna de bun augur,si ca ceva este in neregula, iar pentru a ajunge la pace trebuie sa gasesti o cale de mijloc cumva,altfel e de naspa cum s-ar zice. Daca as putea o analogie, ar putea fi pasiunea pentru interzis, pentru lucrurile care le dorim  dar stim ca nu le putem avea, sunt tabu si totusi avem o dorinta subconstienta arzatoare, care ajunge sa invinga uneori si cele mai convingatoare argumente constiente. Asftel de conflicte or fi in natura umana poate, daca ar fi sa comparam actiunea primilor oameni (Adam si Eva) de a manca din fructul "copacului binelui si raului" din gradina Edenului (aici discutia se poate extinde multe pe baze teologice dar nu e cazul, e o simpla analogie) ,cand stiau constient( ma refer la indertictia pusa de Dumnezeu) ca le este interzis, dar subconstient(Satan,Diavolul,Ala Rau) au ales interzisul. Mai pe romaneste, ajung sa cred ca ne este scris in gene sa facem exact invers in cele mai serioase situatii,si ca degeaba incerc sa controlez ceea ce nu poate fi controlat, dar asta nu inseamna ca nu poti incerca si ca e imposibil, sa faci ceea ce trebuie. E interesanta dualitatea asta, sau poate doar pe mine ma pasioneaza,ca o fi din cauza zodiei(gemeni), dar de ajuns vorbaraia,oricum nu ajung la nici o concluzie. Ceea ca ma intereseaza pe mine din tot ce am scris eu mai sus,este de ce inca ma bantuie visul ce l-am avut azi noapte, e legat de o persoana care aparent nu mai prezinta interes pentru mine,sau cel putin asa fac sa para, dar in subconstient, moamaaahh, moamaaaahhh ce iese la suprafata, si da si cu pumnii si cu picioarele, musca, iar eu nu misc. Oare o fi vreun fel de sentiment de vinovatie? Ma indoiesc de acest aspect, in orice caz e dubioasa rau treaba. Zic eu ca e de ajuns pentru azi....da e de ajuns, si asa e despre mare branza....da kiar e,sau nu?..geamanul din mine, se zbate un pic acum :P..

                                                 Iti multumesc pentru atentie si timpul acordat 

                                          draga cititorule.