Din vacanţă

             Începutul pare cel mai greu de fiecare dată când încep să scriu o nouă chestie de asta,dar după ce plasez primele cuvinte, prima propoziţie,parcă şi gândurile altfel se aranjează. Aşa că începutul fiind început, aş putea spune că  în sfârşit sunt şi eu în vacanţă, acasă,pentru o săptămână ce-i drept, din care nu a mai rămas mult, dar chiar şi aşa e destul să-mi încarc bateriile.

           Aici am destul timp de reflecţie(uitat pe pereţi) şi liniştea necesară să o fac. Şi în acest mod se tot conturează faptul că s-a cam terminat şi primul semestru din anul 3. Nu e rău că s-a terminat,dar e naşpa că mai sunt foarte puţine, şi în ritmul în care au trecut celelalte…pfff mă deprimă rău toată treaba asta.Anul 3, deja la jumatea lui de fapt; ’’ când p*** mea a trecut timpul ?’’ar fi o întrebare logică,iar răspunsul logic ar fi în 3 ani (:P). Problema nu ar fi trecerea în sine, fiindcă se ştie faptul că percepţia timpului se accelerează odată cu înaintarea in vârstă (http://en.wikipedia.org/wiki/Time_perception ), ci faptul că nu am făcut nimic interesant care să merite trecerea asta, au fost unele momente, dar nu ceva care să fie notabil,să pot zice ‘’bă ce frumos a fost!!’’ .Mai trist e că nu stăpânesc aşa cum ar trebui cunoştinţele  ce îmi vor trebui în viitoare mea meserie(mea culpa),dar poate că intervalul acesta scurt de timp mă va mobiliza, şi voi studia ceva mai temeinic. Forţat de acest al 13-lea ceas realizez că acum e timpul cel mai potrivit repun în funcţiune vechiul neuron şi prietenii lui care formează ceva gen creier. Ştiu că pot, este doar o chestiune de puţină voinţă,şi antrenament . Poate e o promisiune în van,dar voi fi mai conştiincios în semestrul ce vine,fiindcă nu mai e de joacă.  De aici totul va începe să meargă  în galop, aşa se întâmplă. Cam atât despre activităţile mele pseudoscolastice. În rest nu prea am cu ce mă lăuda, ar fi poate o mică scânteie care poate va deveni şi flacără,sper, simt nevoia un pic, dar las un pic să treacă timpul, e prea devreme pentru certitudine, e frumos şi aşa însă. Aştept primăvara,vreau să mă schimb un pic, să văd şi partea plină a paharului, să văd şi frumosul, să am din nou încredere în alţi oameni. Deşi până acum sunt ghidat de un fel de scepticism bazat pe fapte şi observaţii concrete ale lumii din jur, aş vrea să cred că e loc şi de bine, dar îmi este foarte greu, pentru că de fiecare dată când laşi garda jos, ţi-o iei în barbă şi la propriu şi la figurat. Cred că lumea îmi este ostilă,iar o astfel de atitudine, nu ştiu cât de mult ajută,dar nici naivitatea nu ajută,deci şi în cazul încrederii trebuie totul pus în echilibru. Am cam deviat de la subiect,de fapt nu era nici un subiect précis. Pe scurt, odată cu primăvara, mi-aş dori să mă trezesc şi eu la viaţă, să trăiesc, nu doar să fiu viu. Voi trăi şi voi vedea câte se vor realiza şi câte nu.

             Până una alta merg să beau o bere în oraş cu nişte vechi colegi, să profit cât încă sunt pe acasă.

                                                    Cu stimă şi respect,dragă cititorule

                                                                         al tău George V.

Valentine's Day...special

           Te-ai aştepta să zic ceva despre sărbatoarea asta importată, că e ceva materialist, şi că iubirea nu are nevoie de o zi specială şi că...ei bine, ţeapă, am să cam vorbesc din nou despre mine,sau despre ce am făcut.

         Voi încerca să nu fiu direct şi să o spun un pic pe ocolite. În lumea asta e un fel de junglă, şi mereu e o competiţie între aşa zişi prădatori,care vânează în haită,de unii singuri,vânează des, vânează prada de calitate, alţii ce e mai slab sau ce pot prinde şi ei, alţii profită de prada altora,unii  au tehnici speciale, alţii doar se laudă că vânează exemplare rare,însă nu au niciodată un trofeu sau mâinile murdare de sânge. Ideea e că majoritatea merg să vâneze, chiar dacă uneori prind ceva şi îşi potolesc foamea...sau aleargă degeaba şi se întorc în bârlog flămânzi,dar vânează. Dacă ar fi să mă încadrez în vreo categorie expusă mai sus ar fi foarte greu fiindcă nu prea sunt pradător, nu am vreo tehnică specială sau abilitate ieşită din comun ,arme care să mă ajute. Aş putea zice că sunt un fel de tigru,dar aş minţi, ăla se camuflează bine,are gheare,colţi,viteză atacă in forţă...dar cu toate aceste neajunsuri trebuie să-mi potolesc şi eu foamea. Singurul animal care m-ar putea reprezenta ar fi un piton sau vreo anacondă,fiindcă doar aşa pot rezista perioade lungi fără hrană, nu-mi consum energia pe orice găinuşă, sau iepuraş ce-mi taie calea întamplător,ştiu că nu-mi va potoli foamea...aşa că aştept bine camuflat in desiş până ce se iveşte în preajmă vreo caprioară zveltă şi nebănuitoare...şi BAM!!!!...atac fară milă,şi savurez fiecare părticică(:D), fiindcă e posibil să treacă alte luni până se va mai ivi o  asemenea ocazie. Asta s-a întâmplat azi,am prins o caprioară...nu ştiu cine pe cine a prins,poate s-a împiedicat puţin, ştiu doar că ceva luni de acum încolo, pot să stau întins la soare, ca un ofidian ce sunt.

                      I just  had...a great time, with a great girl  :D.    “...nice of any girl ever..”

              Dar  îi las pe băieţii ăştia să o zică, exprimă starea mult mai bine:

 

                                  

                       Happy Valentine's day. Şi dacă dragoste nu e..faceţi :D

                  

                                                                            Cu stimă şi respect,

                                                                                    al tău George V.

Un fel de versuri

                 

       Era cândva prin liceu, când aveam un fel de avânt creator mai bine conturat şi chiar doream să scriu ceva.Citisem cateva din nuvelele fantastice ale lui Eliade si Voiculescu(foşti tovarăşi de bere), şi dintr-un entuziasm pur adolescentin, am încercat să creez şi eu ceva asemănator, fiind un fan al genului fantastic, mai mult al celui ştiinţifico-fantastic. Această scriere am expus-o la cenaclul literar al şcolii, evident toţi încuiaţii de acolo preferau sticluţele mici, cu esenţe tari(poezii). Criticile au fost destule, le aşteptam fiindcă era prima tentativă de acest gen, dar am fost iritat că nici unul nu avusese curajul,sau mintea să mai scrie aşa ceva(decât un bun prieten al meu), şi totuşi erau experţi toţi, nu ştiu cum se întâmpla.În schimb toate ‘’poetesele de pe acolo’’ erau aproape orgasmice când citea şeful de şedinţă(un arrogant şi insuportabil,şi nu e doar părerea mea) una din porcăriile lui pline de metafore cu sclipiri de diamante, şi figuri de stil plasate absolut original(haotic si fără sens) şi ‘’ingenios’’.Am zis asta  nu din invidie, ci mai mult pentru că în materie de poezie prefer o structură  clasică, elegantă şi ceva mai fluidă. Înainte de a-mi respinge total povestioara mea(care zic eu pentru început era chiar reuşită), proful, că era şi un adult cu studii superioare de literatură, mi-a sugerat ca pe viitor să fiu mai spontan, şi poate să vin cu poezii (ok, înţeleg că nu sunt Eliade,Voiculescu sau Asimov dar şi ei erau nişte vite limitate,la critici ma refer nu la scriitori).  Aici mi se pusese pata şi am vrut doar să arăt ca pot face şi eu ce faceai ei,dar  ei nu ar fi putut şi invers,evăr.În câteva minute am scris o poezioară care le-a cam închis gura la fraieri,şi despre care cred că e cea mai reuşită din puţinele care le-am scris, e simplă, are esenţă şi o poate admira/înţelege oricine, că de genii neînţelese e plină lumea. Ea sună cam aşa :

         O literă

                           de mine

Ascuns printre pagini

Mă citesc minţi fără margini

Recele nemuririi mă-nconjoară

Prizonier al cuvintelor sunt

Descătuşat de vorbele calde ale unui înţelept

Captiv în vârtejul de litere

Luminat de ochi curioşi

Eliberat în eternitate

De un gând liber

Ce prin cărţi zboară.

                      (29.09.2006)

        Era demult, acum nu prea mai am voinţa să mă chinui un pic să scot măcar ceva de genul. Fii liber, urmează-ţi visele, fă şi ceea ce-ţi spune inima nu doar capul. :)

  

                                                      Cu stimă şi respect, dragă cititorule

                                                                                    al tău George V. 

        

Despre ceva cotidian

             Mă gândeam să scriu ceva original, ieşit din comun care să lase cu gura căscată pe oricine  ar citi asemenea capodoperă,dar se pare că muzele nu sunt nici azi de partea mea. Despre porc nu aş vrea să mai scriu,fiindcă şi prima dată a fost o eroare şi am pus-o din lipsa de subiect, a doua oară ar fi stupid  pur şi simplu. Am început totuşi să scriu în speranţa că poate vine ceva pe parcurs, şi dacă nu vine, asta e…scriu despre cum nu-mi vine nici o idee şi tot e ceva nu? Aşa că oricum ar fi treaba tot umplem spaţiul virtual cu ceva gânduri rătăcitoare.

             Pentru început aş putea să pun în faţă ideea banală a unei simple plimbări pe stradă , una în care eşti doar tu gândurile tale despre măreţia Universului, efemeritatea  vieţii umane, relativitatea percepţiei timpului, iubirea absolută…şi la naiba iar ai o restanţă la o materie de căcat la care alţii au luat nota decentă, şi pe tine te-a picat fiindcă avea ea o pasă proastă. Colac peste pupază, pupăză coţofană în tei ,pana mea ceva cu o pupăză  în orice caz, îţi aduci aminte că iar rămâi fără bani, şi că habar nu ai pe ce dracu s-au dus(dacă eram student normal aş fi zis că pe ţigări,băutură şi femei…dar pe dracu nici măcar una din ele). La ai tăi nu ai vrea să apelezi că doar au cotizat săptămâna trecută….pisici asta e ,te descurci eşti student ce naiba, dar oricum îţi vine bursa  în câteva zile, deci nu e dracul aşa  negru, tragi de ea ca de cingo, şi o scoţi la capăt ca de obicei, până îi suni linguşitor pe ai tăi dragi părinţi să-i întrebi ‘’cum se mai simt ‘’(nume de cod, îmi trebe cash). Dar treci peste aspectele negative ale acestei situaţii ipotetice, şi-ţi spui că te-ar relaxa enorm o plimbare pe plajă,că doar înveţi la C-ţa, iar geniul romantic şi solitar din tine adoră un asemenea prilej de contemplare al mării. Şi uite aşa  te trezeşti pe malul mării, în februarie(deci nu are rost să te uiţi dupa gagici topless,e cam devreme ), asculţi cum valurile se izbesc  de ţărm,parcă ar şopti poveşti din vara ce a trecut, simţi cum vântul îţi bate printre puţinele fire de păr care le mai ai  pe capul tău de geniu neînţeles, insipiri aerul curat adus din larg…iar pentru câteva clipe, te simţi liber, ai mintea limpede. Iar ca peisajul să fie complet, dintre nori Soarele aruncă o rază  rătăcitoare, dar în ea parcă se concentrează toate radiaţiile benefice începând cu cele alfa, gamma, X, eta ,teta,Ţ,şnl, şi beta caroten, care se revarsă  asupra ta...o pată de lumină pe un cer mohorât,îţi aduce pe faţă un zâmbet. Deodată te simţi parcă ceva mai bine fără vreun motiv anume,ai o stare pură de bine, cum demult nu ai mai avut…toate micile căcaturi care simţeai că te apasă înainte acum sunt lăsate deoparte,eşti cu adevărat liber şi zâmbeşti, atât în interior cât şi la exterior…o bună parte din zi vei fi fericit, deşi pe moment nu vei şti de ce, dar cândva peste ani îţi vei da seama că aveai toate motivele să fii aşa,erai tânăr ,aveai timpul şi curajul ca să greşeşti şi apoi să  înveţi din greşelile tale iar viaţa, încă nu începuse să-şi arate colţii , ea era blândă, iar tu erai tânăr...atât de tânăr , plin viaţă şi de timp .

             Cam atât pentru azi, sper că ţi-a plăcut plimbarea prin mintea mea . :)

                                                                           Cu stimă şi respect

                                                                              dragă cititorule,al tău G.V.