Se face că din nou dezgrop capodopere în materie de lirism, scrise de mine în
tinereţe, şi care acum vor să iasă la suprafaţă. Evident nu sunt ca lumea, dacă
eu din trecut aş şti că “deşteptul”
de acum le pune pe site-uri publice, fără să se fi chinuit de atunci să le şlefuiască un pic, s-ar lua la bătaie,
dar nu ar avea nici o şansă că era "poet" şi fire sensibilă, nu prea ştia să se
bată....aşa că fară alte aberaţii :
Scrisoare către Ea
Mult timp s-a
scurs de Atunci
Dar eu încă te
aştept.
Curând, într-o
zi, sper că vei veni
Cu atingerea ta,
de viaţă şi foc;
Din întuneric să
mă faci să tresalt,
Lumina şi căldura
în suflet, să-mi readuci,
Din buzele tale,
viaţă să sorb.
Tu însă, venirea
ţi-o amâni;
Stropi de toamnă
şi noapte
Încep încet
sufletul să-mi înnece,
În mine lumina se
stinge,
Doar tu o mai
poţi reaprinde.
Gândul meu, mereu
la tine zboară,
O ea,
imaginară...
Veselă, verde,
puternică şi malefică.
Dar tu nu
vii...Mă laşi să mă sting,
Întunericul şi
frigul să mă învăluie.
Când vei veni, va
fi poate
Mult prea târziu,
Mult prea greu să
mai vezi ,
Lumină în mine.
Oriunde ai fi,să
ştii
Te aştept...încă.
(14.10.2007)
Între timp a apărut şi ea şi ele şi iele, deci în privinţa asta micul suferind nu ar avea nimic de spus sau de regretat,iar acum îmi dau seama cât de inutilă e postarea asta, ca marea majoritate de altfel.
Se face că în
acest week-end am nimerit pe acasă cu ocazia mult aşteptatului concurs de full
contact. După câteva luni de antrenament
am ajuns şi eu în ring , cu inima cât un purice de emoţie, să mă bat pe
acolo. Ideea e că a fost mai puţin solicitant decât m-aş fi asteptat
iniţial,dar destul de greu chiar şi aşa. Am avut şi un meci filmat,care chiar
l-am caştigat(în sfârşit)..iar mai jos e şi filmarea. Nu e chiar ca la carte
totul, e chiar haotic un pic, dar sper ca pe viitor să fiu ceva mai bun de atât.
Cum o poză face uneori cât o mie de cuvinte, mai multe poze fac mai multe
cuvinte...aşa că vizionare placută/neplacută..ce-o fi.
Ca
orice fiinţă umană care se respectă, sunt şi eu mai curios din fire,îmi place
să acumulez informaţii despre aproape orice, asta mă defineşte ca fiinţă
raţională, şi mă ajută să spun că ştiu pe ce lume trăiesc, măcar în linii mari,
că nu oricine o ştie în detaliu.
Una din multele întrebări care îmi
suscită curiozitatea în acest moment este ‘’De ce?’’ clasică întrebare, dar să
o fac mai pe subiect ‘’De ce unii aveţi impresia că mă puteţi fraieri, sau dacă
mă lucraţi pe la spate credeţi că nu văd sau că nu voi afla,că mă prind mai
greu?!!!’’. Ok…recunosc, poate nu mă ajută faţa prea mult,dar nu e bine să vă
lasaţi purtaţi de aparenţe, fiindcă aşa cum voi aveţi colţi,am şi eu, dar cu
venin pe instalaţie,însă nu-l voi strica pe voi. Ştiu că am o doză mică de
naivitate, şi nu sunt aşa incisiv sau agresiv, sunt chiar extrem de blând,înţelegător
şi deschis. Însă nu luaţi aceste trasături,ca pe o slăbiciune,sunt bune maniere
deoarece aşa se cuvine să te porţi cu alţi oameni; pot fi şi extrem de nesimţit
şi vulgar, dar nu-mi stă in fire. Apreciez oamenii care sunt oneşti cu mine, în
orice situaţie, bună sau rea, întrucât după cum am zis mai sus, sunt înţelegător,
şi pot procesa muuuult mai multă informaţie decât credeţi voi, sau vă las să
credeţi, că sunt în stare. Cu toate acestea unii din voi, preferaţi să mă
minţiţi şi să mă luaţi în pulă(metaforic vorbind),asta o spun nu din fantezia
mea, ci din propriile voastre acţiuni, şi evenimentele ce foarte recent au avut
loc(nu are rost să detaliez).În primul m-aţi dezamăgit profund prin atitudinea
voastră(dar nu cred că vă pasă, dovadă, ce aţi făcut,şi existenţa acestei
postări) iar în al doilea rând vă stricaţi propria imagine(dacă ţineţi la ea),
deoarece azi eu vă observ(nimic grav), iar mâine, cine ştie, mai mulţi ochi vor
fi aţintiţi asupra voastră, iar ei cu siguranţă nu vor fi aşa blânzi(gura
lumii, pământul o astupă).Şi totuşi ‘’de ce?’’… vă simţiţi mai oameni când
lăsaţi în urma voastră tristeţe şi dezamăgire,vă face vreo placere deosebită în
a fi răi ? Iar dacă raspunsul e da..atunci cei ca voi meritaţi legaţi de calorifer,bătuţi
cu furtunu’ de la maşina de spălat şi
stropiţi cu ulei incins. Existenţa celor ca voi nu face decât să mă întristeze.
Nu pot să vă urăsc, sper doar să realizaţi că nu e bine ce faceţi, şi că în
timp astfel de acţiuni se vor întoarce împotriva voastră. Vă doresc o minte mai
limpede, şi pe viitor, spuneţi ce aveţi pe suflet , nu ascundeţi fiţi sinceri
cu cei din jur, pentru că aşa vă respectaţi şi pe voi.Vă e frică să vorbiţi,sau sunteţi doar laşi?
Am vrut să vă fiu prieten,dar răul şi decepţia nu sunt punctele mele
forte , şi nici nu le tolerez prea bine.Vă doresc toate cele bune.
Cu respect, al vostru sincer
George V.
P..S .(13-03-2011,13:02)''no comment''..Atât ai avut de spus în apărarea ta? no comment?!!..în cazul acesta dacă tu ''no comment'', eu voi comment,ooooo si încă ce voi comment!!! de n-ai să poţi duce!!
Începând aceste rânduri,pot spune că am încheiat
o săptămână,dar mai ales un week-end destul de obositoare. Scriu acest lucru
pentru că am intrat în contact cu orarul de pe semestrul acesta, primele trei
zile ore de la 8 la 17, după, ceva mai relax, dar chiar şi aşa un pic şocant în
comparaţie cu orarul de gravidă de pe primul. Dar faza e că pe lângă şcoală, de
ceva timp deja (vreo 2 ani jumate deja ), mai fac şi eu un sport , kungu-fu îi
zice...da ştiu,greu de crezut, dar e pe bune treaba. Nu am ales să practic
acest sport pentru că aş avea o fire violentă sau aş încuraja violenţa în vreun
fel, dimpotrivă, prefer să o evit cât mai mult cu putinţă. La mijlocul alegerii
au fost mai degrabă raţiuni practice, cum ar fi faptul că sala era destul de
aproape de cămin, programul foarte convenabil, aveam timp destul şi nevoie să
scap de imbecilii cu care eram în cameră în anul I, şi era mocca pentru
studenţii universităţii (dar gratis nu există, tot ajungi să plăteşti într-un
fel sau altul) ...şi mai era faptul că mereu mi-am dorit să practic un sport, iar atunci se
indeplineau condiţiile ideale. Aşa că nu am stat prea mult pe ganduri şi m-am
înscris în club. La început deşi era destul de greu, dpdv al efortului fizic, îmi plăcea enorm, după fiecare antrenament mă simţeam/simt altfel, mai liniştit mai relaxat. Am
cunoscut persoane noi, mi-am făcut noi prieteni, era super. Miza a crescut însă
când am trecut de etapa de începător, şi am început primele lupte ( ce emoţii
aveam), atunci am realizat ce forţă am şi ce potenţial, doar că trebuia depus
muuuuuuult efort pentru a fi cât de cât priceput la un nivel competitiv, nu
doar să-l practic pentru întreţinere, aşa cum plănuisem iniţial . Drept urmare,
cele 3 antrenamente pe săptămână s-au transformat în 5... şi curând au venit şi
primele concursuri,iar aici lucrurile au devenit cu adevărat interesante. Toate
antrenamentele posibile nu te pot pregăti pentru ceea ce se întâmplă în clipa
în care intri pe tatami (suprafaţa de luptă). Mai sunt câteva secunde pâna la
luptă, ştii că nu ţi s-a cerut în mod express vreo medalie,dar ştii că dacă nu
iei una vorbe tot vor fi, e gălăgie în sală, primeşti ultimele sfaturi, care
oricum nu le auzi îţi faci o mini strategie în funcţie de prima vedere cu
adversarul, eşti relativ calm... până când eşti chemat la centru, se dă comanda
de luptă şi în primele secunde simţi cum îţi bate inima cu nşpemii de batăi pe
minut, litri de adrenalină sunt pompaţi în sânge, încerci să pui în practică ce
ai învăţat la antrenamente, nu prea îţi
iese, sfaturile de pe margine oricum nu le asculţi fiindcă eşti concentrat doar
la luptă nu şi pe margine, încerci să nu iei prea multe lovituri, vezi că
adversarul e obosit un pic, intri mai rapid, oboseşti tu, adversarul parcă îşi
revine, simţi ca ai primit un pumn în faţă, că de văzut oricum nu l-ai vazut
altfel l-ai fi blocat, simţi cum oboseala începe să te afecteze, abia mai
trimiţi o lovitură cum trebuie, timpul parcă se dilată cele 2 minute de luptă
devin 4 sau 5...vrei doar să se termine totul, şi în sfârşit fluierul
izbăvitor. Aştepţi decizia arbitrilor, în sinea ta ştii că ai luptat binişor,
dar nu îndeajuns de bine..drept dovadă decizia arbitrilor 3-2 în favoarea
adversarului, cateva clipe de neatenţie şi lovituri primite....şi azi eşti
pierzător. Saluţi oponentul ,echipa sa, arbitrii, şi te îndrepţi spre margine
dezamăgit unde te aşteaptă colegii, nimeni nu-ţi reproşează nimic, fiecare ştie
cum e şi că sunt meciuri mai bune şi meciuri mai proaste, azi s-a nimerit să
fie cu ghinion...asta e te antrenezi mai mult şi poate data viitoare va fi mai
bine. Cam aşa stă treaba pentru mine, am avut şi lupte bune, şi lupte foarte
slabe..în funcţie de pregătirea, sau doar de starea de spirit care o aveam înainte
de începerea meciului. Cel mai ciudat moment este a doua zi după concurs, când
dispare toată adrenalina din sistem..şi apare durerea în locuri în care ştii
sigur că nu ai fost lovit,în primă fază observi că e cam greu cu ridicatul din
pat, toţi muşchiii sunt bine amorţiţi, îţi mişti gâtul şi simţi o mică
problemă, când faci primii paşi vezi că gleznele sunt parcă ruginite...dar
totul se vindecă repejor, însă senzaţiile şi emoţiile trăite sunt unice. E o
periodă de care sigur îmi voi aminti cu plăcere după terminarea facultăţii.
Revin acum la ce s-a întâmplat
mai recent respectiv mini-cantonamentul din acest week-end, care practic a fost
cireaşa de pe tort in ceea ce priveşte efortul de săptămâna asta. Am avut două
antrenamente pe zi de cate patru ore...deci vreo opt ore pe zi de efort destul
intens, iar la sfârşitul zilei mănânci ceva, faci un duş, şi somn direct. Scopul
a fost chipurile pregătirea pentru concursul de full-contact de pe 19(pentru
care am destule emoţii,fiind primul de acest gen)...dar puţin efort intens e
binevenit oricând. Partea nasoală e că acum nu cred că am vreo fibră musculară
unde să nu simt febră,să văd cum mă ridic din pat mâine dimineaţă ;)) . În
orice caz,deşi a fost un pic obositoare, mi s-a părut o săptămâna super, nu am
avut timp să mă plitisesc,am simţit că fac ceva şi nu sunt o legumă.
Cam atât pentru azi, îţi
mulţumesc că ţi-ai rupt din timp să citeşti despre nimic.
Este din nou acea perioadă din
an numită "1 Martie", când
începe calendaristic primăvara, anotimpul renaşterii, al revenirii la viaţă al
naturii întregi cu toate floricele ei, fluturaşii şi toate gâzele posibile şi
imposibile.E o periodă în care încerci să pui cap la cap toată simbolistica
legată de acest anotimp cu scopul de a-l compara şi a aduce un fel de omagiu şi
semn de respect, celor care ne dau viaţă, ne cresc iar apoi pe tot parcursul
vieţii ne sunt aproape,ne susţin mai mult sau mai puţin şi ne încântă cu
prezenţa lor într-un fel sau altul. În momentul de faţă acest lucru se
dovedeşte extrem de greu mai ales când afară încă fulguie pe alocuri,şi nici
măcar ghioceii nu se prea încumetă să iasă
de sub gheaţă,poate doar o specie japoneză de ghiocei mai kamikaze de felul
lor(tentativă de glumă).Dar pun neuronul pe hiperdrive,şi poate reuşesc să
scriu ceva fără să le jignesc pe doamnele şi domnişoarele din viaţa mea, a
noastră, a băieţilor/bărbaţilor. De ce totuşi facem mereu această asociere,
între venirea primăverii şi femei? Din puţinele mele cunoştinţe e foarte
posibil ca această practică sa vină de undeva din timpuri mai vechi,arhaice
chiar,când societăţile erau matriarhale şi predomina o vastă preocupare pentru
cultul fertilităţii. Iar dacă stai să te gandeşti un pic e perfect logic,
revenirea la viaţă a naturii şi asocierea lor cu reprezentantele sexului
feminin, întrucât una din calităţile lor primare,este aceea că pot da viaţă
(printre multe altele). Revenind acum în timpuri mai apropiate şi pe plaiuri
mai mioritice,noi celebrăm venirea primăverii şi totodată fetele şi femeile,
oferind în dar deja celebrul mărţişor (care în ultimii ani,mi se pare ca a
devenit cam kitch-os,dar chiar şi aşa se gasesc de la cel mai mic, la cel mai
mare, mai ieftin, scump…made in China sau autohton,să nu vrei să gaseşti). Este
un mic simbol prin care arătăm că suntem
extrem de conştienţi de prezenţa lor, si că le apreciem…dar oricât de mic ar fi
e un gest de care ele ţin cont,şi e grav să uiţi să faci acest mic gest, întrucât
ele au o memorie formidabilă când vine vorba de asta,şi te vor ţine minte tot
anul şi nu vei şti de se poarte naşpa cu tine la un moment dat(încă o calitate
a lor, au o memorie fantastică când vine vorba de greşelile noastre :P). Aceste
mărţisoare merg de asemenea asezonate şi cu câte o floare,tradiţional ghiocei,dar merge şi orice alt tip de floare
în funcţie de preferinţe…că tot veni vorba de flori,îmi dau seama că a trecut o
groază de timp de când nu am mai dăruit flori(ce trist LK).
Consider că această zi e o idee grozavă, ca de altfel, dedicarea întregii luni,
întregului anotimp, lor,tuturor femeilor şi fetelor din viaţa noastră…fiindcă
întradevăr ele merită. Dar în realitate(chiar dacă unii vor recunoaşte sau
nu),le dedicăm nu doar o lună, sau două…ci chiar ani întregi, sau o viaţă
întreagă o trăim pentru ele, fiindcă fară ele viaţa noastră nu ar prea mai avea
aşa mult sens,ar fi prea seacă şi lipsită de culoare,fară ele, nu am exista,iar
dacă am exista, am fi pe jumătate morţi.
Deşi există în permanenţă un fel de
ciondăneală între sexe, şi uneori ne căutam unii altora defecte…noi ca bărbaţi
ar trebui să realizăm un singur lucru în legatură cu ele, şi anume:’’ Femeile
nu sunt create pentru a fi înţelese, ci pentru a fi iubite’’. J
La mulţi ani tuturor fetelor şi
femeilor…şi să ne faceţi în continuare
viaţa dulce-amăruie. :*(Mărţisorul meu pentru voi :P)
